Un film prea bun pentru Oscar. Nominalizat la trei categorii, anul asta, n-a primit nici unul: nici pentru cel mai bun rol principal, nici pentru scenariu, nici pentru cel mai bun film. In comparatie cu celelalte doua vazute – porcaria ”Inglorious Basterds” si usurelul ”Up in The Air” – merita cu siguranta Oscarul la toate cele trei categorii. Un film mai bun decat marele castigator de anul trecut, ”Vagabondul milionar” – o victorie cinica a Bollywoodu-ului asupra Hollywood-ului. Dar ce sa te mai miri cand indienii au putut lua 11 Oscaruri intr-o competitie cu doua filme foarte reusite: ”The Reader” si ”Benjamin Button”…
”An Education” e un film inteligent, alert, cu o distributie fara vedete (exceptie face Emma Thompson in rol secundar), dar cu o interpretare ireprosabila. In special, Carey Mulligan (o excelenta actrita britanica, in varsta de 25 de ani) in rolul principal (pentru care a primit mai multe premii, inclusiv BAFTA), cel al unei liceene de 16 ani, Jenny, careia iubirea pentru un barbat de 40 de ani ii deschide poarta unei lumi mult mai palpitante decat cenusiul decor conservator al scolii si familiei anilor 60. Isi pierde virginitatea, la aniversarea a 17 ani, in orasul viselor ei, Paris, intra in conflict cu profesoarele si conducerea colegiului, accepta ca iubitul ei nu e doar un iubitor de arta, ci se invarte intr-o lume dubioasa, intre licitatii, pariuri, furturi si localuri de lux, apoi e ceruta in casatorie, parintii ei sunt cuceriti de acest David (interpretat de Peter Sarsgaard), abandoneaza scoala, pentru ca in cele din urma sa afle ca el e casatorit.
Parintii ei – jucati foarte bine de Alfred Molina (un rol foarte bun, dupa cel extrem de reusit din ”Frida”, in pielea lui Diego Rivera) si de Cara Seymour (a avut roluri secundare in ”You*ve got mail”, ”Hotel Rwanda” si ”Gangs of New York”) – stiu sa treaca, credibil pentru spectator, de la conservatorismul rigid la acceptarea placut uluita a pretendentului sarmant, care stie sa-i cucereasca, pentru a dovedi, in final, sensibilitatea si intelegerea necesare pentru a-si ajuta fiica sa treaca peste dificilul moment, sa repete ultimul an de scoala si sa devina, in cele din urma, studenta la Oxford, asa cum visase intreaga familie. Totul, cu o naturalete, elocvent demonstrata, de exemplu, in scena confesiunii tatalui, la usa fiicei, pentru a-si explica slabiciunea de a-si lasa fiica sedusa. Filmul are, de altfel, numeroase momente inteligent concepute si pe masura jucate, cum e si scena de debut a povestii de dragoste, in care David opreste, in ploaie, langa Jenny, oferindu-se sa-i ia violoncelul in masina.
Rosamund Pike (”Pride and Prejudice”, ”Die Another Day”) e potrivita pentru personajul Helen, iar in rolul profesoarei de engleza se descurca foarte bine Olivia Williams (de urmarit in ”The Ghost Writer”, filmul lui Roman Polanski, care are premiera in diverse colturi ale lumii in aceasta perioada).
Un film despre o tema mereu actuala, mai ales in societati atat de conservatoare precum cea romaneasca.
